Daca visezi ca ai nascut prematur inseamna ca ai dezvaluit sau te-ai implicat prematur intr-un proiect. Te simti nepregatita pentru un nou mediu. Nasterea unui bebelus non-uman dezvaluie fricile tale (nefondate) in legatura cu sanatatea bebelusului tau. Iti este teama sa nu aduci pe lume un copil cu defecte. Serile trecute am visat ca iubitului meu ii curgea sange din ochi, de pe fata. Seara trecută am visat ca am un băiat(bebelus ce era in cărucior) plângea și doar la mine in brate se liniștea, aveam cel mai frumos sentiment din lume, țin sa mentionez ca nu am niciun copil. Pe parcursul visului s a schimbat tot. In cazul in care visezi ca dai nastere unui copil inseamna ca iti asumi noi obligatii, te fortezi singur sa faci ceva, vrei sa fii mai implicat, pui mai mult suflet, insa ai si o mare putere de creativitate, de inventivitate, dai dovada de pragmatism, insa daca visezi ca o alta persoana naste inseamna ca astfel ti se anunta vremuri noi in viata, abordezi noi principii, iti deschizi mintea catre alte orizonturi. Să visezi o fetiță nou-născută este modul în care subconștientul tău îți arată noul început pe care încerci să-l faci de mult timp: ea va fi la fel de fertilă ca și în momentul nașterii sale. La fel cum în viața reală femeile aduc pe lume noi vieți la vârsta adultă, proiectele voastre nu vor înceta să dea roade. Daca dupa nasterea din vis ti se arata ca iti tii baietelul in brate, este posibil ca, in viata reala, dupa ce ai primit ajutorul cuiva, sa apara noi responsabilitati sau chiar o datorie fata de persoana respectiva. Ce inseamna cand visezi ca nasti gemeni Fata - Semnificatie si interpretare in vise. Daca visezi o fata draguta vei descoperi ca viata ta amoroasa nu este prea linistita, dar o fata frumoasa inseamna ca vei fi indepartat de catre persoana iubita. Daca visezi ca iti visezi fata intr-o oglinda sau altfel este semn al unor evenimente neplacute. Daca visezi ca vezi o fata placuta este xp1rYd.

ce inseamna cand visezi ca ai nascut o fata