Potrivim la gust de sare si piper. Punem peste chiftelute cele doua tipuri de branza. Dam totul la cuptor 15-20 minute sau pana branza e frumos gratinata. Sunt sigura ca veti gasi inspiratie in retetele propuse in acest articol si sper sa va ajute sa pregatiti pentru cei dragi meniuri gustoase, rapide si apreciate de toti din familie!
Cantam amandoua Canoanele Octoihului si Canonul Sfantului din Minei cu Irmosul, pe patru, dupa cum s-a aratat mai inainte in ziua de Luni a Saptamanii Branzei, iar Tricantarea Sfantului Iosif o punem la Cantarea a doua, glas 2, zicand Pripeala: Slava Tie Dumnezeul nostru, slava Tie, iar celelalte Cantari le punem dupa cum s-a aratat mai inainte.
Înainte de începerea Postului Mare sau „al Păresimilor", Biserica a rânduit o perioadă de trecere numită în popor săptămâna albă, a brânzei ori a untului. În această perioadă nu se mai consumă carne (a nu se confunda, deci, cu harți) iar în zilele de miercuri și vineri se face dezlegare la ouă, lapte, brânză şi peşte.
LUNI IN SAPTAMANA BRANZEI « Inapoi; Inainte » LUNI IN SAPTAMANA BRANZEI, LA UTRENIE Dupa cei sase Psalmi, la Dumnezeu este Domnul punem Troparul Sfintei, din Minei (de doua ori), Slava Si acum al Nascatoarei. Apoi obisnuitele Catisme, iar dupa prima Catisma punem Sedealna Octoihului si citim Cuvantul Marelui Vasile pentru Post.
Te-ar mai putea interesa: prepararea baitului carne de porc, 100 de retete gordon ramsey, prepararea sirop de afine, prepararea coniac din vin, cantitati carne pentru 100 sarmale, prepararea coniac rachiu casa, prepararea hreanului, prepararea coniacului, prepararea cascavalului din lapte de capra
SĂPTĂMÂNA BRÂNZEI şi începutul urcuşului duhovnicesc. Postul Mare este precedat de o săptămână pregătitoare, de trecere, numită Săptămâna brânzei sau Săptămâna albă. Aceste denumiri vin de la faptul că în cele 7 zile premergătoare Postului Mare se mănâncă brânză, lapte, ouă şi peşte.
rFgfad.
retete pentru saptamana branzei