Află care este această rugăciune și spune-o în fiecare zi pentru copiii tăi. Rugăciunea părinților pentru luminarea minții copiilor. Ne dorim întotdeauna tot ce este mai bun pentru copiii noștri. Vrem să fie buni, să învețe bine, să-și găsească locul în lume și să aibă parte de oameni buni în tot drumul lor în viață. Există rugăciuni și pentru părinții care își fac griji pentru copilul lor. Acestea sunt la fel de scurte ca cea către Maica Domnului, însă rămân a fi foarte puternice. Atunci când te rogi pentru luminarea minții la examen nu contează cui te adresezi Rugăciunea părinților pentru ajutorul copiilor la examen Rugaciunea parintilor pentru luminarea mintii copilului. Mareste imaginea. Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, luminează minţile copiilor noştri cu harul Tău cel dătător de viaţă. Tu, Care dai celor înţelepţi înţelepciunea şi celor pricepuţi priceperea, trimite peste ei Duhul Tău cel Sfânt, dătătorul înţelepciunii, al cunoştinţei şi al „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Tatălui Ceresc, Care ai binecuvântat copiii şi ai zis:Lăsați copiii să vină la Mine şi nu-i opriți, Care ai privit cu drag pe tânărul ce Te-a întrebat: Doamne, ce sa fac ca să moștenesc viața de veci, Tu Care ai înviat din morți pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair şi pe prietenul Tău Lazăr, binecuvântează cu harul şi cu iubirea Ta pe toți copiii şi tinerii din lume; ocrotește pe toți copiii botezați în numele Tău Rugăciunea părinților pentru luminarea minții copilului se rostește zilnic, în fața unei icoane și a unei candele aprinse. Se începe cu sfânta cruce și, apoi, se zic următoarele: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, luminează minţile copiilor noştri cu harul Tău cel dătător de viaţă. Drumul Luminii Sigur îți dorești tot ce este mai bun pentru copilul tău și faci tot posibilul să-l ajuți și să-i oferi suportul de care are nevoie. Dacă vrei ca el să-și găsească locul în lume și lpqkI.

rugaciune pentru luminarea mintii copiilor